Rudyard Kipling - If

If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don't deal in lies,
Or, being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise;

If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with triumph and disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to broken,
And stoop and build 'em up with wornout tools;

If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breath a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: "Hold on";

If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings - nor lose the common touch;
If neither foes nor loving friends can hurt you;
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run -
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man my son!

knock knock

si daca maine n-ar mai fi? asa, luam prin absurd... as regreta ceva in acel ultim moment? as realiza ca a fost ceva ce as fi putut face si n-am facut ptr ca n-am avut curajul, ptr ca m-am lasat dusa de vorbele altora, pentru ca am ales sa protejez pe altii in loc sa-mi fac mie un bine....
in momentul de fata, legat de trecut... nush..poate ar fi... numai ca nu-mi dau seama.. e atat de timid si mic sau atat de ascuns incat nu vad acel regret care ar putea aparea...
in schimb am un sentiment neplacut ca voi regreta mai tarziu daca nu voi face ceva cat de curand legat de viata mea...
cineva mi-a spus deunazi ca sunt haotica. n-a gresit. nu-s mereu asa. sunt in acea perioada a vietii in care adrenalina mi-e data de acest haos in care m-am cufundat si din care sincer nu vad iesire... caut, caut si probabil ca timpul mi-o va scoate in cale, dar ce te faci cu nerabdarea care bate la usa?
e urat, urat de tot sa nu stii ce vrei, sa fii nehotarat si sa ai impresia ca depinzi de deciziile altora ca sa le poti lua si tu pe ale tale ulterior cand de fapt, numai in noi se gasesc raspunsurile, si numai noi putem gasi acea iesire...
daca asta ar fi ultima oara cand as scrie aici as incheia impacata ca in acest haos exista o speranta si ca acea speranta este in mine. macar de atat lucru pot spune ca sunt constienta.. pe mai departe.. ce voi face... ce cale voi urma.. care e iesirea... probabil ca maine va exista o noua zi si poimaine la fel si tot asa si timpul imi va scoate in cale si aceasta iesire... iar nerabdarea n-are decat sa bata la usa.. am castile pe urechi, n-aud nimic.:D

dor si doare

unoeri ma copleseste singuratatea... unoeri mi-e dor sa vad oameni zambind in jurul meu, sa simt acea bucurie pe care, copil fiind, o simteam cand veneam acasa si gaseam vanzoleala...
mi-e dor sa ii spun c-o iubesc si sa ma certe, sa-mi dea sfaturi, sa o aud...
mi-e un dor de nu se poate, cu atat mai mult cu cat tot ce e in jurul meu imi aminteste de ea si dimineata, uneori, cand ma trezesc, ma astept sa ma intalnesc pe hol cu ea in drum spre baie... dar nu ma intalnesc cu nimeni, nu aud niciun zgomot inafara pasilor mei impleticiti pe covor...
ma doare aceasta singuratate acuta... ma apasa acesti pereti goi... aceste lucruri care imi aduc aminte ca, undeva, candva... eram o familie numeroasa si fericita.. cel putin candva...
mi-e sufletul pustiu... a fost ziua ei... ar fi implinit 52 de ani... ar fi fost o bunica fericita si sunt convinsa ca si o mama fericita...
ar fi fost... nu pot decat sa sper ca undeva sufletul ei ne vede si este fericit.. fara varsta, fara nume, dar fericit si linistit...
nu pot sa-i zic La multi ani... nu pot sa ma bucur... nici sa ma gandesc... doare prea tare.. prefer sa alerg, sa fug, sa ma ingrop in munca... sa uit... sa nu mai simt... dar nu reusesc... nu pot fugi de lucruri evidente... ea nu mai este aici... si eu sunt singura...


daca ma auzi, daca ma simti, stii tot ce zic si simt pentru tine... ma linistesc scriind.. dar doar pentru cateva minute.. cand inchid calculatorul si merg la culcare.. pustiul din jur ma apasa... mi-e prea dor.. si prea greu... nu mai vreau sa trec prin toate singura...